24 martie 2013

Femei si barbati


     

    Deosebiri de ordin social vor exista mereu intre femei si barbati, oricat am bate noi cu pumnu` in masa ca lucrurile au luat o alta intorsatura in ultimul timp. Da, s-au schimbat multe, femeile ocupa functii importante, dar pe care le-au obtinut fie muncind de zeci de ori mai mult decat un barbat, fie datorita unor…compromisuri.  “Femeile au acum aceleasi drepturi ca si barbatii”. Pana si afirmatia aceasta mi se pare discriminanta. La fel ca si faimoasa: “in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie si mai puternica”. De ce trebuie sa stea o femeie in spatele unui barbat? Puternica sau nu.  De fapt, nu suntem egali si trebuie sa mai treaca inca vreo 50 de ani ca sa scapam de mentalitatea pe care o avem cu totii, in mare parte.  Cand nu vom mai spune “ca si barbatii” .

   Cu siguranta ca au existat femei care au luptat pentru feminism, care s-au vrut puternice, insa acestea au aratat, de cele mai multe ori, o duritate care o intrecea pe cea a barbatilor, dandu-ne impresia ca numai in acest fel vor putea reusi. Din pacate,  era adevarat. Intrand in cusca leului, s-au transformat in lei (nu leoaice) pentru a putea supravietui.

   Ca nu apare nicio doamna in manualul de filosofie care sa trateze vreo tema nu e din cauza incompetentei sau a lipsei de inteligenta cum spuneau unii barbati, ci pur si simplu din cauza patriarhatului. Da, patriarhatul, creat de barbati, in care tot ei au pozitia dominanta in sistemele cultural si sociale. Uite ca am auzit de Simone de Beauvoire. Stiti cine e si in ce context am auzit de ea? Atunci cand l-am studiat pe faimosul Sartre, care a refuzat Premiul Nobel pe motiv ca nu doreste sa fie transformat intr-o institutie. Simone de Beauvoire a fost iubita acestui filosof francez.

   Si totusi, citind mai multe carti in care erau descrise viata unor femei, mi-am dat seama ca, de-a lungul timpului, femeile au avut mai multe responsabilitati decat barbatii si s-au dovedit mai puternice, in sensul de mai rezistente, perseverente.  Ma refer acum la romanul lui Margaret Mitchell, Pe aripile vantului. Nu e un roman de dragoste in primul rand, cum cred si au afirmat unii. Este un roman despre o societate dominata de barbati si care dispare, odata cu inceperea razboiului civil. Ei pleaca la razboi, iar ele raman cu rolul de mama, tata, femeie si barbat.  Fragmentul urmator descrie perfect rolul femeii de dinaintea razboiului.

    “Ellen nu ducea o viata usoara, nici fericita, dar nu se asteptase sa duca o viata usoara si, daca viata ei nu era fericita, asta era soarta femeilor. Lumea era a barbatilor si ea o accepta asa cum era. Barbatul era stapanul domeniului, femeia il administra. Barbatul isi atribuia tot meritul unei bune administratii, femeia ii lauda indemanarea. Barbatul mugea ca un taur cand ii intra o aschie in deget, femeia isi inabusea gemetele cand nastea, de teama sa nu-l stanjeneasca. Barbatii vorbeau urat si rastit si se imbatau des.  Femeile se prefaceau ca nu aud cuvintele urate si-I culcau pe betivi in pat fara o vorba de suparare. Barbatii erau brutali si vorbeau pe sleau.  Femeile erau intotdeauna bune, ingaduitoare si iertatoare.”

  Scarlett O`Hara, eroina romanului, este femeia care se razvrateste, care isi pune intrebari si refuza sa se supuna regulilor. Duce o viata grea in timpul razboiului, dar ajunge sa fie independenta, sa nu depinda de un barbat si in niciun caz sa fie sotia ideala acelor vremuri. Din acesta cauza, este aratata cu degetul si criticata, lucru care o lasa indiferenta, gustul libertatii fiind unul de neegalat.

  Asadar, e nevoie sa fim foarte atenti la felul in care functioneaza societatea, femeile sa isi ceara drepturile, iar multi dintre barbati sa nu mai aiba iluzia ca, fiind barbati, sunt mai puternici si mai inteligenti. Daca de-a lungul timpului doar ei au iesit in evidenta, este din cauza unui sistem care se pare ca a functionat foarte bine.

22 martie 2013

Dance me to the end of love



     A fost candva un timp in care simteam cum salta inima in mine. Era atat de copila, de dornica de "viata", de iubire, ca si mine, de altfel. Sau o vreme in care nu puteam sa dorm noaptea numai datorita unui simplu "noapte buna". Visam la acea privire hranitoare care mi-ar fi imblanzit salbatica inima flamanda, la acel sarut  care mi-ar fi lasat buzele sa arda cateva ore si pe care l-as fi simtit pana a doua zi. Visam la plimbari alcatuite din tineri de mana, crezand ca orice cuvant ar fi spulberat acest magic ritual.
     Apoi a venit o vreme in care mi-am dorit ore intregi de conversatie, nopti in care sa fiu tinuta in brate, mangaiata si sarutata cu patos, iubire, inocenta si pasiune adunate intr-o singura atingere. Vroiam sa ma aventurez pe taramul iubirii irationale, de neimaginat, sa adorm si sa ma trezesc in bratele cuiva. Am vrut sa mi se spuna "te iubesc".

     Am vrut multe. Si pe masura ce mi se indeplineau dorintele, apareau altele, mai simple sau mai complexe. Acum, inima mea nu mai bate atat de puternic, obrajii nu-mi mai ard la zambetul nimanui, nu mai simt amintirea vreunui sarut. Dar a venit timpul sa-mi doresc un "sunt aici". Si sa vad niste lacrimi care vor cadea pe fruntea mea. Da, omul e cel mai sincer atunci cand plage.
     A venit vremea sa cred ca cea mai mare si importanta afirmatie spusa de un barbat unei femei este "Dance me to the end of love"


20 martie 2013

Definitie


        A plecat mereu
        cu gandul la coroana
        aceea de flori,
        fara sa stie ca o tine in mana.
        Era la ea.
        Si, mergand, presara
        cate o floricica
        la fiecare rascruce
        pana nu a mai ramas nimic.

        O cauta mereu,
        gandul la coroana nu
        mai izbuteste sa plece.
        De-ar sti pe unde este,
        de-ar sti cand a vazut-o
        si atins-o ultima oara.

        Nu stie si nu realizeaza
        ca e in toata lumea
        rupta de proprile-i maini
        in mii de bucatele.

        Nu stie.

18 martie 2013

Astazi

 
     Astazi ma voi dezbraca de orgoliu si de mister, care vor cadea lin la picioarele mele. Nici macar cu picioarele nu le voi mai atinge, nu mai vreau vreo farama asupra mea; de aceea le voi ocoli fara a-mi arunca pivirea in jos. Voi privi drept inainte, cu incredere si curaj. In neantul viitoarei mele vieti. O viata noua, cu puternice note din cea veche, dar cu o aroma neasteptata, exotica. Imi voi desprinde parul, o sa scap pana si de elasticul rosu care imi aminteste de fiecare data ca sunt un copil. Nu voi mai plange zgomotos, ci imi voi lasa ochii sa se manifeste. Nu pot decat sa dea lacrimi, sunt ca niste munti care se speteaza sa tipe in zadar.
    Astazi, o sa stau intinsa pe covor si o sa fiu in stare sa vizualizez fiecare imagine importanta din fosta mea viata. Fiecare imi va ramane intiparita in minte, de parca mi-ar fi fost implantat un chip. Pentru ultima oara, voi putea simti mirosul unor oameni care stiu ca nu mai sunt pentru mine sau stiu ca nu mai miros asa in perceptia mea. Soarele o sa ma arda cel mai puternic, pana in maduva oaselor. Si in acelasi timp, o sa ma ploua si numai ploaia se va auzi. Nu va trece nicio masina. O sa inspir aer de viitor si o sa expir trecut dubios si neinteles. O sa respir prezent. O sa vad prin intuneric si o sa -mi curat pupilele de toate imaginile pe care le-au surprins si nu mi-au facut placere. Nu ma voi acoperi cu nimic.
     O sa arunc orgoliul si nesiguranta la gunoi si uneori ( in zi de sarbatoare), o sa-mi port iarasi misterul.
 
     Astazi o sa plec, spre un loc cu miros de iarba.

     Astazi !

15 martie 2013

Smells like weekend


    Hai sa uitam ca mai exista scoala, serviciu si responsabilitati, sa ne aruncam in pat atat de tare incat sa atingem tavanul si fiecare particula de praf sa danseze cu noi. Pe ritmuri de Slavonic Dance. Macar azi, hai sa ne punem visele intr-o cutie pe care sa o inchidem si sa o aruncam in mare. Hai sa ne bem idealurile pana la ultima picatura si sa ciocnic o ceasca de fin fiert pe varful celui mai inalt munte. Nimeni nu ne va sti acolo. Hai sa mancam inghetata la -10 grade C, sa ne purtam hainele de vara si zambetele de cand eram doar niste bebelusi. O sa imbratisam fiecare om pe care-l vom intalni, la fel ca si tipu` ala dintr-un video care avea o pancarta cu Free Hugs. O sa facem poze fiecarui cuplu de batrani care se tin de mana. Nu imi pasa, o sa dorm pe jos cu pisica ! Nu imi pasa, poate sa umple intreaga casa cu fire de par.
    Hai sa ne iubim in slow motion, sa-mi port parul desfacut pe umarul tau si pielea mea alba sa se potriveasca perfect langa pielea ta maslinie. Sa fim propriul nostru dans. Hai sa redevenim copiii care nu mai vroiau sa intre in casa decat atunci cand le era foame.

    Macar astazi. Pentru ca in curand vor reveni la zambetele formale si la seriozitate.

14 martie 2013

Piece by piece



     Sunt pierduta prin lumea aceasta pentru ca exist prin niste bucati de suflet care sunt instabile, care nu vor sa se intalneasca pentru ca le e frica sa nu devina o singura bucata, mai mare si mai puternica, care, la randul ei, s-ar intalni cu o alta asemenea bucata...si tot asa, pana s-ar reintregi sufletul. Si nu e simplu deloc, bucatile de suflet fug de mine, se ascund, iar eu sunt total dezorientata. Nu vreau decat sa am propriul meu suflet, singura mea avere.
     O bucata e la mine si mereu se plange de dureri de cap si de spate, chiar daca stie ca a fost "bruscata" si "batuta", iar eu cu greu am reusit sa o salvez. Atat de mult se zbate inlauntrul meu, incat am ajuns sa nu-i mai dau atentie, de teama ca intr-un moment de furie voi renunta la ea, o voi smulge si o voi arunca pe fundul celei mai adanci mari. Uneori ma intorc la ea si o mangai, o hranesc cu resturi de amintiri. Ii plac mult, crede ca sunt singurele care exista. Probabil ca a si uitat ca inainte nu era doar ea...ca nici nu exista ea, ca exista un El, un suflet. Sufletul meu. Atunci ma intreb...daca bucata de suflet din mine a uitat , celelalte isi mai amintesc? Sau mai simt ceva? Ele nu se plang de dureri?
      Ah, nu e corect ca parti din mine sa se afle la altcineva, altundeva, departe de mine...

12 martie 2013

E locul unde...


Pleaca, nu te mai intoarce,
nu privi iar inapoi.
Nu pasi cu frica la nesfarsit...
Si nu uita ca traiesti
in lumea ta,
pe care tu ai construit-o
si tu o controlezi.
Nu ea pe tine.

Pleaca spre iesirea pe care
o cauti cu gandul
de ani incoace.
Oare ce te-a oprit sa
te eliberezi?
Dute cu mintea-nainte
sa astepte in lasarea
serii, in noaptea
dinaintea zilei.

Si nu mai ezita, o
vei vedea si recunoaste.
Chiar daca nu stii cum
arata. E salvarea ta !
Si are o inima sfaramata...