16 februarie 2013

Hero



               Erou - persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional


     Sigur, au mai fost si alte definitii ale cuvantului erou, dar mi-a placut aceasta, e mai simpla. Ma intreb daca suntem cu totii eroi vreodata....sau acest "titlu" e numai pentru anumiti oameni? Ce te face erou cu adevarat in ochii altor oameni si in ochii vietii? Si ar trebui sa scapam de explicatia din DEX. Cateodata, unele cuvinte au o semnificatie mult mai adanca decat ne putem noi inchipui citind explicatia acestuia in dictionar. Desi cred ca e un cliseu, tare mult as vrea sa putem deveni eroi in proprii ochi...sa fiu o eroina pentru mine insami. Sa dau dovada de un curaj exceptional in etapele vietii. Pozitiv sau negativ? De fapt, intrebarea corecta ar fi : si negativ e voie? Adica, tot eroina ma numesc daca dau dovada de un curaj iesit din comun  atunci cand iau o decizie si hotarasc sa ies din cutia in care stau momentan? Chiar daca decizia asta raneste alti oameni, dar imi face mie bine? Mai sunt eroina atunci?
     Si prin atatea intrebari ajung la altele...ce e un erou de fapt? Un om care "salveaza" alti oameni sau un om care se salveaza pe el insusi? E un paradox aici. Multe mame sunt eroine pentru ca isi iubesc copiii ingrozitor de mult, se sacrifica pentru ei si ar face-o de fiecare data, cand e nevoie. Insa, la ele nu prea se gandesc, nu fac schimbari, copiii inseamna totul. Unele traiesc intr-o mizerie spirituala, nu au curajul eroului din DEX pentru decizii care le includ pe ele, desi isi spun ca sunt incluse in deciziile care ii privesc pe copii. Mai sunt eroine atunci? In ochii mei da, dar nu pentru curajul nebun, ci pentru dragoste si sacrificiu.
      Unele mame cred ca ar fi mai degraba eroine pentru ele insele. Si asta se numeste egoism?

      Deci, desi nu esti un erou al tau, esti un erou al meu. Vezi paradoxul? Parca intreaga viata e un paradox.


       Uite un erou aici...

14 februarie 2013

O alta forma de viata

   

    Multe sentimente s-au mai intortocheat in sufletul meu. Au dansat sublim, apoi grotesc. Au obosit, au adormit, au visat urat, au plans, s-au imbratisat si s-au iubit. Apoi s-au certat, s-au injurat, s-a batut si si-au scos ochii...cu vorbe, cu gesturi. S-au durut si m-au durut. Am suferit impreuna.  S-au plimbat tinandu-se de mana, s-au sarutat si au facut dragoste. Tot ele au cantat si au vorbit despre filme si muzica. Au mers prin ploaie fara umbrela si au ascultat sunetul perfect care se aude atunci cand ploua. S-au imbolnavit din cauza asta. Au murit, s-au plans si au inviat. S-au inmultit, s-au educat. Au luat-o de la capat mereu altfel. Sunt multe, nu se cunosc, dar traiesc impreuna in fiecare clipa, nu pot una fara cealalta. Se jignesc deseori in fata, dar se iubesc foarte mult in secret.

    Si toate astea se intampla in mine, zilnic. Se da o lupta in mine. E ceva frumos, dar si de neinteles in acelasi timp. Si simt, inca foarte mult. De asta te am, asta e motivul !

13 februarie 2013

White Nights



        Se aud in noapte care trase
        peste pietrisul sarac.
        Si nu mi-e frica,
        gandul la tine iar ma poarta,
        iar ma cuibaresc in bratele tale imaginare.
        Trupul tau e atat de fierbinte, il simt !
        chiar si fara sa existe langa mine.
        Nu e cine sa ma aline, pentru ca
        nu e.
        Numai amintirea dureroasa
        si imaginatia mea bogata ma mai scapa
        de framantatul dor de tine.
        Esti aproape cu sufletul, ma cuprinzi
        strans si soptesti ceva,
        ceva ce nu aud si nu inteleg.
        Sunt numai pentru atingerea ta.
        Care ma face sa aburesc ca o paine calda.
        Uneori am impresia ca pot fi fericita
        numai cu asta.
        Si astept lasarea serii peste tot ce ne-nconjoara
        ca sa te mai pot strange, saruta si mirosii,
        ca sa-mi mai las inca o lacrima pe pieptul tau.
        Asa e in fiecare noapte.
        Strang perna in brate si te visez altfel decat
        o faceam in noaptea precedenta.
        Insa, imi lipsesti tu cu adevarat,
        cu a ta caldura in brate si in buze
        pe gatul meu, cu mana in parul tau adevarat.
        Imi lipsesti. Si cu acest lucru simt
        ca lipseste o parte din mine, din
        ceea ce ar trebui sa fiu EU.
        Sunt incompleta.
        Sunt fara tine, fara de tine, de mine,
        de noi, de tine, de mine, de noi....






     

10 februarie 2013

Un NU din adancuri

 

       Am spus de multe ori prea repede "te iubesc". Si prea usor. Ma intreb de ce am facut asta. Oare am simtit cu adevarat? Acum, daca privesc in urma, cred ca nu am iubit, cred ca au fost doar momente in care credeam ca iubesc, dar nu era "pe bune". M-a pacalit ceea ce simteam, m-a facut sa cred altceva, m-a amagit. Dar nu m-a amagit mult...pana sa imi dau seama ca NU. Si acel NU nu era un moft de-al meu, era un NU venit din adancul sufletului. Mi-am amintit de un citat care apartine lui Haruki Murakami, care suna cam asa : " Sufletul nostru e ca o fantana adanca. Nu ne putem da seama  ce se afla in ea decat dupa lucrurile care mai ies la suprafata din cand in cand. ".
     Acel NU, de fapt acele NU-uri au iesit dintr-o data la suprafata sufletului meu, atunci cand nu ma asteptam. Si mi-am dat seama ca de fapt ele au existat dintotdeauna, numai ca erau ascunse, nu era nimeni care sa le vada, sa le simta. Stateau pitite in mine, si  nu stiam de existenta lor, nu le simteam. Pana intr-o zi cand s-a hotarat unul din ele sa "iasa" si sa ma intampine. La inceput nu stiam ce era, nu intelegeam. Credeam ca sunt eu, ca am luat-o razna...tot staruia. Mi-am dat seama apoi, era un NU. Un NU care anula acel "te iubesc", care il facea sa para o minciuna, non-existent.  Asa am mers mai departe...am mai zis "te iubesc" fara sa stiu exact de ce, chiar daca imi siroie o multitudine de idei prin minte cu privire la acest motiv. Poate pentru ca a zis el, poate pentru ca vroiam sa impresionez, poate pentru ca ceea ce simteam credeam ca e iubire. Dar nu, iubirea tine, pentru iubire nu exista NU. Si mereu au aparut NU-uri, mai devreme sau mai tarziu. Ar fi trebuit sa iasa toata odata la suprafata, pentru ca ma ameteau. Si pentru ca ar trebui sa existe un singur om pentru care sa nu avem NU, asa ne-ar fi mult mai usor sa il recunoastem, avand sufletul golit de NU-uri.

     Mi-am dat seama ca totul e un test, noi, oamenii, iubim cu conditii, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru.

    Regret ca nu stiu ce inseamna a iubi. Am citit despre asta in multe carti, pe buzele oamenilor care si-au deschis sufletul. Dar degeaba, nu stiu nimic, nu stiu ce presupune a iubi. Nu stiu de ce e nevoie pentru acel mare DA iesit la suprafata, dar pentru totdeauna, fara vreun moment de intrebare.


















8 februarie 2013

Perfectiunea imperfecta

   
    Un cuvat mai perfect decat  perfect nu exista. De asta e greu sa explici ce e perfect, pentru ca nu s-au inventat cuvinte pentru a descrie perfectiunea....oamenii cred si sustin ca perfectiunea nu exista. Si e adevarat, insa ei se refera la un alt fel de perfectiune, care nu are de-a face cu ceea ce simt alti oameni. Majoritatea nu stiu, nu inteleg, nu cauta...ei se rezuma la viata pe care o traiesc, fara sa realizeze ca inauntrul lor exista un "gol" pe care trebuie sa-l umple. Nu fac decat sa munceasca de pe-o zi pe alta, sa faca copii, sa se streseze ca nu le ajung banii, sa se certe din aceasta cauza, sa le iasa peri albi si ziua urmatoare sa o ia de la capat. Care de fapt ajunge sa fie aceiasi zi, in fiecare zi.
   Vreau sa cred ca viata inseamna mai mult de atat, vreau sa aflu ca nu exista rutina, nu acea rutina...si daca exista, sa primeasca o alta explicatie in DEX, pentru ca va fi o nebunie in acea rutina. Ba mai mult, vreau sa cunosc toate formele posibile de perfectiune.
   Pana acum sunt doua. Atunci cand mi-am dat seama ca un om prea bun, prea dragut, care tinde spre perfectiune e un om care ma sperie, care nu imi place, pe care nu il inteleg. Trebuie sa avem defecte, imperfectiuni...e normal. Acestea ne fac oamenii care suntem. Din aceasta cauza se spune ca nu exista perfectiune la oameni, pentru ca tot ce e perfect e de neimaginat. Iar oamenii nu pot fi asa, pentru ca nu s-ar mai numi oameni. Asa am invatat ca defectele ne fac perfecti in umanitatea noastra.
    De asemenea, am descoperit si o alta forma a acestui cuvant, perfectiune. Cand doi oameni sunt perfecti unul pentru celalalt. Initial, am auzit aceasta idee intr-un film si mi-a placut foarte mult...dar doar atat. Fara sa am sentimentul ca voi simti intr-o zi acest lucru.
   E greu de digerat sentimentul, e ciudat, simti ca dintr-un salt poti atinge luna. Aceasta alta forma a perfectiunii nu e perfecta, e la fel de imperfecta ca orice om, nu ar mai fi perfecta altfel.

7 februarie 2013

Be For Real



   Tu ai puterea sa ma
   arunci in mare. Intr-o
   mare de cristale negre
   si fosforescente. Ai puterea
   sa ma inveti sa zbor si
   sa ma primesti langa tine
   pentru a putea zbura impreuna.

   Ai puterea sa ma inveti
   numai cateva cuvinte si
   pe acelea sa le folosesc toata viata.
   Ai puterea sa ma orbesti cu
   ciocul tau si sa nu ma doara.
   Numai tu ai puterea sa
   ma framanti, dandu-mi
   alta forma...
   apoi sa ma faci la loc.

   Numai sarutul tau are puterea
   de a fi un tatuaj
   si mana ta un
   carbune incins.

   Vocea ta- simfonia perfecta,
    negasita, necautata

   Dar cand vii
   sa ma omori cu tine?

 









4 februarie 2013

Calatorie inspre noi



    Dimineata ta incepe in fiecare seara de-a mea, asta pentru ca suntem la milioane de momente distanta. Chiar daca nu stim acest lucru, tot ceea ce facem este pentru a ne apropia acele momente cat mai mult, pentru a le face unul singur. Al nostru, momentul nostru.
   In timp ce citesc o carte, te vad pe tine trezindu-te. E de ajuns o singura raza de soare care sa treaca peste obrazul tau nebarbierit si deschizi ochii. Nu stiu ce as putea citi in ochii tai in acel moment, chiar nu stiu, pentru ca imi par atat de neutri si lipsiti de viata. Iti tii privirea in gol cateva secunde inainte sa te uiti in dreapta ta si sa te ridici brusc. Probabil ca te gandesti ca a inceput o noua zi in care te-ai trezit singur, numai tu in patul acela care iti pare mare. Nu simti miros de cafea si nici de paine prajita...hartia pentru filtru iar s-a terminat si chiuveta e plina-ochi cu farfurii murdare. Cred ca iti vine sa injuri, dar, printr-o minune, te abtii. Zambesti in schimb. E clar, astazi iti bei cafeaua in oras.. Pf, mereu ai acelasi zambet, care nu ma mai lasa-n pace. Iti urmaresc si sorb fiecare miscare, fiecare gura de aer care te filtreaza.
   Nici nu iti mai aranjezi parul, te multumesti sa-l dai dupa urechi, iti iei tricoul si blugii pe care i-ai purtat ieri. Si pornesti intr-o noua calatorie...numai ca in fiecare zi e la fel, aceiasi oameni, aceleasi fete, aceiasi cafea facuta din boabe prea preajite. Zambesti mereu, mai ales cand ti se spune ceva placut despre tine. Dar eu stiu cum te simti si ce doresti, eu sunt naratorul omniscient si omniprezent din viata ta. Chiar daca mi se inchid ochii din cauza somnului, eu continui sa te vad si sa te analizez.
    Uneori ma intreb daca astepti si tu seara cu nerabdare sa te alaturi mie, sa ma privesti la fel cum fac eu cu tine. Despre acest aspect nu am nici cea mai vaga idee, dar, uneori, imi place sa cred ca ma vezi. Si atunci ma trezesc cu zambetul pe buze, imbrac cea mai frumoasa rochita si citesc poezii cu voce tare, rar. Poezii de dragoste, scrise de Nichita Stanescu. Fac curatenie in casa ascultand Leonard Cohen si beau cafea neagra, neindulcita, numai pentru ca asa iti place si tie.
   Astazi am primit o veste buna. Milioanele de momente s-au rarit considerabil. Inca mai sunt multe, foarte multe momente prin care vom trece ca sa ajungem la al nostru. Impreuna.