Demascare

 
  Mi-am dat seama ca una dintre caracteristicile omului e sa isi puna o masca, sau mai multe, dupa caz. Fiecare o face, indiferent de inteligenta, de puterea de perceptie a lumii. Totusi, suntem obligati  "sa purtam" masti, numai asa putem trai in societatea actuala. Nu ma refer la faptul ca trebuie sa fim ipocriti, dar e extrem de greu sa fim noi cu adevarat in orice situatie intalnita. Tindem sa ne modelam dupa ceea ce se cere, din pacate. De fiecare data cand trebuie, ne lipim masca, asa cum lipim un pantof rupt; punand cat mai mult lipici, cat mai precis, ca sa nu se rupa pantoful prea curand, sa il mai purtam inca vreo luna...
    Insa, putem sa ne descotorosim de masca atunci cand suntem singuri( tare greu mi-e sa cred ca putem sa ne scoatem in totalitate masca in fata altui om, chiar daca am citi in el un avertisment de "totul e in regula, nu-ti fie teama sa fii Tu! " ), dar e dificil sa o dezlipim dupa ce am lipit-o cu meticulozitate. Din aceasta cauza, unii oameni renunta sa o mai dezlipeasca si sa o lipeasca iarasi. Pentru ca e dureros, si ne ia timpul pretios. Si desigur, pentru ca mereu alegem calea cea mai usoara.
    In acest fel, omul nu mai este abil in a-si pune o masca, se pricepe si sa o poarte, uitand de adevarata lui fata. Dar uneori i se face dor de ea. Si o cauta, incearca din rasputeri sa o gaseasca, nestiind  de multe ori ceea ce cauta de fapt. Nu stiu cat de tristi sau fericiti ne simtim cu mastile noastre, asta depinde de fiecare om. Stiu insa ca e greu sa te gasesti pe Tine in jungla asta a mastilor. Greu, dar nu imposibil.

   Tu cate masti ai?

 

Creatie

   " Peste sase luni avea sa nasca. Ceea ce fusese la inceput o singura celula, apoi un ciorchine de celule, un saculet de tesuturi, un fel de vierme, un viitor pestisor cu bronhii, se agita acum in ea si avea sa devina intr-o buna zi un om- un om in toata firea, care va suferi si se va bucura, va iubi si va ura- un om cu gandurile, amintirile si fantezia lui. Iar ceea ce fusese o picatura gelatinoasa avea sa-si inventeze un Dumnezeu si sa-l adore; ceea ce fusese un fel de pestisor avea sa creeze si, dupa ce va crea, sa devina un camp de lupta, pe care se vor infrunta binele si raul; ceea ce traia orbeste in ea ca un vierme parazitar avea sa priveasca la stele, sa asculte muzica si sa citeasca versuri. Un lucru se va transforma intr-o fiinta, o gramajoara de materie va deveni un corp omenesc, o minte omeneasca. In trupul ei se desfasura uluitorul proces al creatiei; Marjorie insa nu era constienta decat de boala si extenuarea ei; misterul creatiei reprezenta doar oboseala , uratenie si o neliniste permanenta in privinta viitorului."

Punct contrapunct de Aldous Huxley

Perfectiunea imperfecta

   
    Un cuvat mai perfect decat  perfect nu exista. De asta e greu sa explici ce e perfect, pentru ca nu s-au inventat cuvinte pentru a descrie perfectiunea....oamenii cred si sustin ca perfectiunea nu exista. Si e adevarat, insa ei se refera la un alt fel de perfectiune, care nu are de-a face cu ceea ce simt alti oameni. Majoritatea nu stiu, nu inteleg, nu cauta...ei se rezuma la viata pe care o traiesc, fara sa realizeze ca inauntrul lor exista un "gol" pe care trebuie sa-l umple. Nu fac decat sa munceasca de pe-o zi pe alta, sa faca copii, sa se streseze ca nu le ajung banii, sa se certe din aceasta cauza, sa le iasa peri albi si ziua urmatoare sa o ia de la capat. Care de fapt ajunge sa fie aceiasi zi, in fiecare zi.
   Vreau sa cred ca viata inseamna mai mult de atat, vreau sa aflu ca nu exista rutina, nu acea rutina...si daca exista, sa primeasca o alta explicatie in DEX, pentru ca va fi o nebunie in acea rutina. Ba mai mult, vreau sa cunosc toate formele posibile de perfectiune.
   Pana acum sunt doua. Atunci cand mi-am dat seama ca un om prea bun, prea dragut, care tinde spre perfectiune e un om care ma sperie, care nu imi place, pe care nu il inteleg. Trebuie sa avem defecte, imperfectiuni...e normal. Acestea ne fac oamenii care suntem. Din aceasta cauza se spune ca nu exista perfectiune la oameni, pentru ca tot ce e perfect e de neimaginat. Iar oamenii nu pot fi asa, pentru ca nu s-ar mai numi oameni. Asa am invatat ca defectele ne fac perfecti in umanitatea noastra.
    De asemenea, am descoperit si o alta forma a acestui cuvant, perfectiune. Cand doi oameni sunt perfecti unul pentru celalalt. Initial, am auzit aceasta idee intr-un film si mi-a placut foarte mult...dar doar atat. Fara sa am sentimentul ca voi simti intr-o zi acest lucru.
   E greu de digerat sentimentul, e ciudat, simti ca dintr-un salt poti atinge luna. Aceasta alta forma a perfectiunii nu e perfecta, e la fel de imperfecta ca orice om, nu ar mai fi perfecta altfel.