Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

2 august 2014

Vis de cafea


   
     Visasem într-o după-masă că mă găseam în Vanilla Sky. Și toate cărțile pe care le citisem se perindau prin jurul meu. Am întrebat singură, în gol, ce ar trebui să fac cand nu înțeleg un film, iar cineva sau ceva mi-a răspuns. Să râzi! Urma să întreb de ce e cea mai potrivită alegere, dar imediat după acest gând am fost trezită să fac o cafea tare si fierbinte.
      Trei lingurițe cu vârf la o cană de apă. Vecina noastră, al cărei nume unguresc l-am uitat, numai așa bea cafeaua, neagră. De fiecare dată când vine pe la noi, îi pregătim o ceașcă dintr-un set cumparat de mama acum mulți ani, care, se pare, îl folosim numai când avem musafiri deosebiți. Ne adunăm în jurul ei și îi ascultăm poveștiile narate cu pasiune și fără pic de regret, cum am mai auzit la alte doamne în vârstă. În schimb, zâmbește cu seninătate, de parcă viața nu e atât de grea, nu atunci când o iei mult prea în serios. Baba noastră s-a căsătorit din dragoste, după ce mai era cât p-aci să se logodească cu alt bărbat, doar că familia lui nu o plăceau, apoi el a plecat în armată. Știa ea că nu e el alesul, pentru că destinul se împletește cu deciziile noastre. Cand erau mici, în fiecare an de 13 decembrie făceau 13 bilețele cu numele unor băieți, ca apoi în fiecare zi, până la Ajunul Crăciunului, să extragă câte unul, dar să nu vadă numele tânărului respectiv. Biletul din ultima zi era și cel care le spunea cine le va fi bărbat până când moartea o să-i răpună. Mai mare mi-a fost dragul când mi-a spus ca numele bărbatului ei a ieșit de fiecare dată ultimul. Francisc. Mi-e la fel de drag de oamenii care par să creadă cu adevărat cu frumusețea pe care viața ți-o oferă.
     Printre picăturile de cafea caldă și privind la mâinile ei zbârcite și osoase, în timp ce mai povestea despre cum se face prăjitura cu miere de albine, mă gândeam la toate sfaturile ”inteligente” pe care le-am primit în timp de la femeile trecute prin viață. Dacă te-a jignit, altul!! Dacă a ridicat mâna la tine, altul! Mă întreb dacă au procedat la fel în tinerețile lor frumoase și pline de inocență. Vor să mă cucerească cu ideea că se merită să renunți destul de ușor( sau greu?) la oameni care nu te vor respecta mereu, și imi spun aceste lucruri pe un ton de regret amar, imaginându-și cum le-ar fi fost viața dacă erau puțin mai curajoase. De fapt, eu nu primesc niciun sfat, sfatul acela este pentru ele însele, pe când erau la vârsta înocenței.
     Dar doamna mea unguroaică ne-a zis că au avut o viață frumoasă, cu bune și rele. Și că niciodată nu o sa fie simplu, este o chestiune de alegere. Și imediat a trecut la alt subiect, despre cât de mult a îndragit jocul...
     M-a trezit din vis cu Francisc al ei, dar mi-a răspuns cumva la întrebare. Ce faci când nu înțelegi viața? Râzi, ce sa faci? Și mergi înainte.

23 iunie 2014

Regret


     Îmi pare rău pentru fiecare dată în care nu am iubit. În care nu am iubit mai mult. Am permis să fiu acaparată de orgoliu, în loc să fiu prădată de dragoste și duioșie, ca doar asta urmăream. Urăsc orgoliul, nu aduce nimic bun în viețile oamenilor, e ca o buruiană între spicele de grâu, e pleavă și otravă pentru suflet. Face să ți se zbârcească întreaga existență și nu folosește la nimic. Adevărat spun că nu m-am ales cu nimic bun de pe urma orgoliului, nu mai mult decât niște răni destul de adâncite. Vezi tu, puteam să mai am amintirea unor zile în care zâmbeam și nu cunoșteam supărarea. Până într-un anumit punct, oamenii cunosc numai ceea ce li se permite să cunoască. Apoi, într-o seară, sau chiar în orice moment al zilei, în orice ipostază, poți să-ți dai seama că there`s more and...it`s up to you...
     Dar puteam! Eu puteam, nimeni altcineva. Fiecare privire crâncenă putea sa fie înlocuită cu acea strălucire pe care o au ochii mei câteodată. Fiecare spate întors putea sa însemne încă o îmbrățisare, sau fiecare minut în care am așteptat ca celălalt să facă primul pas a fost un minut pierdut pe veci. Pentru că minutele nu se mai întorc. Puteam să-mi strâng în mână o altă mână și să însemne ceva.În consecință, nu suntem niște proști, noi oamenii? Avem totul, nu trebuie decât să urmăm niște pași, o rețetă simplă, drumul pietruit cu cărămizi galbene. Pentru că în curând vom ajunge îngrășământ pentru narcise.
     Chiar dacă știu ce este de făcut și ce doresc să fac în viitor, am regrete. Regretele sunt sănătoase până la urmă, sunt un fel de părinte care îți atrag atenția ca ai clacat undeva. Îmi pare rău că nu am fost un numărător al ploii sub cerul înalt și calm, un discipol al celui mai veritabil maestru...


1 februarie 2014

Dragostea in vremea holerei


    " Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare ii amintea de fiecare data de soarta iubirilor neimplinite"
" izul caldut, ca de migdale amare, al iubirilor fara de noroc."
"O sa dati cat de curand peste vreun indragostit nebun care o sa va ofere asemenea ocazie. Si abia rostind aceste cuvinte isi dadu seama ca printre nenumaratele sinucideri cu cianura de aur de care-si aducea aminte, aceasta era cea dintai care nu se datora unei nefericiri in dragoste."
"Simtea ca n-ar mai fi avut liniste daca n-ar fi cercetat de acel soldat neinfricat, obisnuit sa bata pana la ultima picatura de sange, lasase neterminat cel de pe urma razboi al vietii sale."
"Fiecare e stapan pe propria-i moarte, iar singurul lucru pe care-l putem face, odata sosit ceasul, este sa-i ajutam pe oameni sa moara fara teama si dureri."
"Doctorul Urbino era convins ca auzise tot ce se putea auzi pe lumea asta, dar niciodata pana atunci nu-i fusese dat sa auda ceva asemanator, si inca rostit cu atata simplitate."
"Fermina, ii spuse, am asteptat prilejul acesta mai bine de o jumatate de veac, ca s-ti pot jura din nou fidelitate eterna si iubire de-a pururi vie."
"I-a amintit ca cei slabi de inger nu vor patrunde in vecii vecilor in necrutatoarea si meschina imparatie a iubirii, pentru ca femeile se daruiesc numai barbatilor indrazneti, asteptand de la ei sa le insufle acea siguranta de sine dupa care tanjesc atata pentru a putea infrunta viata."
"Ochelarii lui de copil de pripas, vesmintele sobre, comportamentul lui misterios ii trezisera o curiozitate greu de stapanit, desi nici o clipa nu-i trecuse prin minte ca aceasta curiozitate este una din multele capcane pe care le intinde iubirea."
" I se parea atat de frumoasa, atat de seducatoare, atat de diferita de oamenii obisnuiti, incat nu pricepea cum de ceilalti nu se tulburau auzind castanietele tocurilor ei pe caldaram, cum de nu li se zbatea  inima in piept la fiecare suspin al volanelor ei, cum de nu innebunea de iubire lumea intreaga la fosnetul cositelor ei, la zborul mainilor ei, la clinchetul de aur al rasului ei."
"Florentino Ariza n-a mai avut prilejul sa ramana singur cu Fermina Daza sau sa vorbeasca intre patru ochi cu ea, in multele intalniri din lunga lor viata, decat cincizeci si unu de ani, noua luni si patru zile mai tarziu, cand i-a repetat legamantul de fidelitate eterna si de iubire pururi vie in prima ei seara de vaduvie."
" Cand isi amintea, ii placea sa spuna ca iubirea aceea fusese urmarea unui diagnostic gresit."
" I-am spus fiicei dumnevoastra ca arata ca un trandafir. Asa e , spuse Lorenzo Daza, dar cu prea multi spini."
"Cand ma gandesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rau e ca s-ar putea sa nu mor din dragoste."
"Florentino Ariza a descoperit aceasta asemanare mult mai tarziu si abia atunci a inteles ca un barbat simte cat de aproape e batranetea cand isi da seama ca incepe sa semene cu propriul tata."
" Nu erau timpuri potrivite pentru a fi tanar: exista, e adevarat, o moda pentru fiecare varsta, dar moda batranetii incepea aproape imediat ce se sfarsea adolescenta si dura pana la mormant."
 Citate din Dragostea in vremea holerei de Gabriel Garcia Marguez 

       





















12 noiembrie 2013

Ca un soare in luna decembrie


Toata lumea ma cauta
prin cele mai intunecate cotloane
sa imi arate ca visul nu
s-a sfarsit. Ba mai mult,
nici vis nu prea mai este.
Si abia asteapta sa imi puna
arii triste, sa ma intampine
cu muzica pe care m-am fortat
s-o uit. Oamenii astia vor 
sa-mi fure si ultima picatura 
de lacrima pe care sufletul meu 
ciopartit mai e in stare s-o produca.
Se hranesc cu obraji umezi
si cu inghitituri in sec.
Si imi invadeaza intimitatea,
imi vand iluminatori de inimi
pentru a ma lauda cu ea, 
insa nu vor decat sa-mi amintesc
ca am o inima goala si pala,
ca un soare in luna decembrie.
Pana si strazile comploteaza
impotriva fericirii mele, cu
frunzele cazute si adormite,
amintindu-mi de doua corpuri
adormite care plutesc in nimicnicia 
noptii. Trenurile si gara, zapada
si cafeaua amara imi rascolesc
simturile, iar si iar.
Lumea ma cauta; ma obliga
sa nu uit ceea ce urlu sa uit.






1 septembrie 2013

Un buchet de suflet


          And love in your heart wasn`t put there to stay...


     Ma visez ca fiind o gradina plina cu flori, cu felurite specii si miresme. Aceste flori sunt diferitele mele sentimente si stari, iar insemnnatatea culorilor variaza, de la liniste si calm, trecand prin dragoste pana la dispret.
     O buna perioada de timp am crezut cu tarie ca detin o gradina speciala, frumoasa, la fel ca si cele din reviste, dar adevarul este ca nu am stiut niciodata cum arata o astfel de "gradina" in realitate.

     Trandafirii sunt cei mai aratosi, au cea mai puternica si intensa culoare, mai ales daca e vorba de rosu imperial. Dar sunt pretentiosi, necesita o ingrijire aparte, trebuie sa ai rabdare, sa astepti sa treaca timpul pentru a te bucura de frumusetea lor. In plus, pe cat de mareata este frumusetea, pe atat de inselatori sunt spinii pe care-i poarta. Mici si abili, subtiri si puternici. Atat de multumita am fost de rodul muncii mele, de tufa de trandafiri din mijlocul gradinii, care reprezenta de fapt sufletul acelei parti arabile, incat eram hotarata ca nu oricine va avea parte de ea. Deci, nu oricine va primi trandafirul sufletului meu. Asta pentru ca toate celalalte flori se invarteau in jurul lui. Am avut grija sa ofer cate un trandafir persoanelor dragi din viata, si, cu la fel de multa atentie, am indepartat toti spinii, astfel incat sa se cunoasca numai frumusetea si eleganta lui. Atat, fara alta parte negativa care ar putea intepa.

     Liliacul imi era lumina si caldura. Niciodata nu l-am considerat un arbust decorativ cu flori, ci o floare fina, mareata, atat de parfumata incat avea nevoie de sustinerea lemnului. Partea care m-a intristat era scurta lui viata, nu apucam sa ma imbat cu mireasma lui, iar cei carora le ofeream un imens buchet, ori se plangeau de florile care cadeau, ori de mirosul puternic pe care nu-l suportau. Chiar si asa, am ramas cu satisfactia ca in fiecare an voi avea parte de el.

     Printre lalele, margarete si crini, floarea care ma reprezenta cel mai bine era o orhidee. Una singura, din miile de specii care exista. Desi mi se parea ca are o forma ciudata, raritatea acesteia ma facea sa cred ca este asemanator de pretioasa. Movul acela orbitor... Ah! nu stiu ce sa fac cu ea, e unica, nu sunt in stare nici macar eu sa o mangai, sa o miros sau sa o ingrijesc, sa o iubesc. Pare atat de fragila si impune un respect deosebit. Cum as putea atunci sa o ofer altcuiva? Ar insemna sa am mai multa incredere in persoana respectiva decat am in mine insami.

     Sufletul meu e o gradina cu flori. Florile nu cresc in copaci, ci trebuiesc plantate, udate, ingrijite si iubite. De asemenea, nu traiesc vesnic, ci se ofilesc...
















27 august 2013

Praf de iubire


     Cand m-am nascut,
     s-a presarat peste mine
     un praf din iubirea cea
     mai pura. Si asa am
     ajuns sa iubesc inainte
     sa mi se spuna si sa fiu
     invatata.
     Iubeam sa ma joc si
     iubeam oamenii pe care
     ii vedeam tristi si necajiti.
     Intr-o zi, am plans
     pentru ca iubeam,
     praful de iubire se rascolea
     in mine si imi irita
     sufletul.
     Asa am atribuit iubirii
     si lacrimi...uneori si durere.
     Dar nu pot sa fac nimic.
     Sunt "blestemata" sa iubesc
     toata viata,  pana se termina
     praful de stele.

     Care interminabil se mai arata...

10 martie 2013

Ai putea sa ma iubesti


                                Acum, sunt incolora
                                inodora sau insipida.
                                Nu imi poti spune
                                cum miros, ce gust am
                                sau ce culoare ai vrea
                                sa fiu
                                Nu ma mai poti picta
                                azi negru, maine rosu
                                poimaine alb.
                                Nu voi mai fi ba dulce,
                                ba amara pentru ca
                                asa imi ceri, nu voi
                                mai mirosi a vanilie
                                sau a lacrimioare.
                                Niciodata pentru tine.
                                Nu mai poti face asta
                                pentru ca nu mai ai cum,
                                pentru ca totul s-a epuizat.
                                Insa, exista un singur lucru
                                pe care l-ai putea face
                                si acesta, numai daca vrei.

                                Ai putea sa ma iubesti.

22 februarie 2013

Am vrut...


                          " Mereu am crezut ca iubirea pentru cineva e jumatatea unui intreg, iar intregul o                            
                                                     reprezinta iubirea reciproca"

                   

        Am vrut intr-o seara
        sa numar fiecare fir de nisip,
        dar intunericul a fost prea scurt
         pentru dorinta mea care se hranea numai cu el.
        Am vrut sa respir fiecare mireasma
        de liliac, sa nu mai ratez nimic,
        dar primavara a fost mult prea scurta
        pentru viata acelei flori cu aparitie rara.
        Am vrut sa ascult fiecare om,
       dar am uitat de cei mai importanti si...
        m-au uitat si ei, la randul lor.
        Am vrut sa te iubesc intr-un fel
        unic, de neegalat, dar nu m-am
        mai gandit si la dragostea din partea ta.

        Am vrut sa fac atat de multe
        intr-un timp atat de scurt.

14 februarie 2013

O alta forma de viata

   

    Multe sentimente s-au mai intortocheat in sufletul meu. Au dansat sublim, apoi grotesc. Au obosit, au adormit, au visat urat, au plans, s-au imbratisat si s-au iubit. Apoi s-au certat, s-au injurat, s-a batut si si-au scos ochii...cu vorbe, cu gesturi. S-au durut si m-au durut. Am suferit impreuna.  S-au plimbat tinandu-se de mana, s-au sarutat si au facut dragoste. Tot ele au cantat si au vorbit despre filme si muzica. Au mers prin ploaie fara umbrela si au ascultat sunetul perfect care se aude atunci cand ploua. S-au imbolnavit din cauza asta. Au murit, s-au plans si au inviat. S-au inmultit, s-au educat. Au luat-o de la capat mereu altfel. Sunt multe, nu se cunosc, dar traiesc impreuna in fiecare clipa, nu pot una fara cealalta. Se jignesc deseori in fata, dar se iubesc foarte mult in secret.

    Si toate astea se intampla in mine, zilnic. Se da o lupta in mine. E ceva frumos, dar si de neinteles in acelasi timp. Si simt, inca foarte mult. De asta te am, asta e motivul !

13 februarie 2013

White Nights



        Se aud in noapte care trase
        peste pietrisul sarac.
        Si nu mi-e frica,
        gandul la tine iar ma poarta,
        iar ma cuibaresc in bratele tale imaginare.
        Trupul tau e atat de fierbinte, il simt !
        chiar si fara sa existe langa mine.
        Nu e cine sa ma aline, pentru ca
        nu e.
        Numai amintirea dureroasa
        si imaginatia mea bogata ma mai scapa
        de framantatul dor de tine.
        Esti aproape cu sufletul, ma cuprinzi
        strans si soptesti ceva,
        ceva ce nu aud si nu inteleg.
        Sunt numai pentru atingerea ta.
        Care ma face sa aburesc ca o paine calda.
        Uneori am impresia ca pot fi fericita
        numai cu asta.
        Si astept lasarea serii peste tot ce ne-nconjoara
        ca sa te mai pot strange, saruta si mirosii,
        ca sa-mi mai las inca o lacrima pe pieptul tau.
        Asa e in fiecare noapte.
        Strang perna in brate si te visez altfel decat
        o faceam in noaptea precedenta.
        Insa, imi lipsesti tu cu adevarat,
        cu a ta caldura in brate si in buze
        pe gatul meu, cu mana in parul tau adevarat.
        Imi lipsesti. Si cu acest lucru simt
        ca lipseste o parte din mine, din
        ceea ce ar trebui sa fiu EU.
        Sunt incompleta.
        Sunt fara tine, fara de tine, de mine,
        de noi, de tine, de mine, de noi....






     

10 februarie 2013

Un NU din adancuri

 

       Am spus de multe ori prea repede "te iubesc". Si prea usor. Ma intreb de ce am facut asta. Oare am simtit cu adevarat? Acum, daca privesc in urma, cred ca nu am iubit, cred ca au fost doar momente in care credeam ca iubesc, dar nu era "pe bune". M-a pacalit ceea ce simteam, m-a facut sa cred altceva, m-a amagit. Dar nu m-a amagit mult...pana sa imi dau seama ca NU. Si acel NU nu era un moft de-al meu, era un NU venit din adancul sufletului. Mi-am amintit de un citat care apartine lui Haruki Murakami, care suna cam asa : " Sufletul nostru e ca o fantana adanca. Nu ne putem da seama  ce se afla in ea decat dupa lucrurile care mai ies la suprafata din cand in cand. ".
     Acel NU, de fapt acele NU-uri au iesit dintr-o data la suprafata sufletului meu, atunci cand nu ma asteptam. Si mi-am dat seama ca de fapt ele au existat dintotdeauna, numai ca erau ascunse, nu era nimeni care sa le vada, sa le simta. Stateau pitite in mine, si  nu stiam de existenta lor, nu le simteam. Pana intr-o zi cand s-a hotarat unul din ele sa "iasa" si sa ma intampine. La inceput nu stiam ce era, nu intelegeam. Credeam ca sunt eu, ca am luat-o razna...tot staruia. Mi-am dat seama apoi, era un NU. Un NU care anula acel "te iubesc", care il facea sa para o minciuna, non-existent.  Asa am mers mai departe...am mai zis "te iubesc" fara sa stiu exact de ce, chiar daca imi siroie o multitudine de idei prin minte cu privire la acest motiv. Poate pentru ca a zis el, poate pentru ca vroiam sa impresionez, poate pentru ca ceea ce simteam credeam ca e iubire. Dar nu, iubirea tine, pentru iubire nu exista NU. Si mereu au aparut NU-uri, mai devreme sau mai tarziu. Ar fi trebuit sa iasa toata odata la suprafata, pentru ca ma ameteau. Si pentru ca ar trebui sa existe un singur om pentru care sa nu avem NU, asa ne-ar fi mult mai usor sa il recunoastem, avand sufletul golit de NU-uri.

     Mi-am dat seama ca totul e un test, noi, oamenii, iubim cu conditii, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru.

    Regret ca nu stiu ce inseamna a iubi. Am citit despre asta in multe carti, pe buzele oamenilor care si-au deschis sufletul. Dar degeaba, nu stiu nimic, nu stiu ce presupune a iubi. Nu stiu de ce e nevoie pentru acel mare DA iesit la suprafata, dar pentru totdeauna, fara vreun moment de intrebare.


















23 ianuarie 2013

Primul sarut




   Un fir de martipan langa a ta ceasca de cafea tare
   Intr-o cana rosie, pentru un strop de culoare,
   Din cand in cand, niste priviri accidentale...
   Sa imi spui : "esti mai dulce ca acea pasta de migdale" !

   Iar forma mea de multumesc ar fi roseata de pe fata mea
   Care ar fi de-ajuns, asa s-ar cunoaste profunzimea
   Tu ai vedea...

   Si printre ore de complicitate, si peste ore de tigari
   Desigur, de copii ce suntem...mai merg si
                        ore de aberari.

   Uimita sa fiu cand scrii pe servetelul din fata mea "sarut"

   Cu un semn al intrebarii dupa, nu unul mohorat.
    Iar in secunda urmatoare, sa strig un da mare si tare,
    Sa ne sarutam, si da...stiam ca e o salvare
    Pentru tine, pentru noi, soare !
 

19 ianuarie 2013

Good night moon



  "Te sarut intr-o zi", numai asta-mi rasuna-n cap
    Si oricat as vrea, nu reusesc sa scap
    De a ta privire care mi-a pus capac. Devine handicap.

   Ma rasucesc in pat, tot cu gandul la tine.
   Strang la piept pernele, in pumni cearseaful...
                                               stiu ca nu tine
   Inchid ochii, iar esti langa mine.
   Mi-e clar, imi este dor de tine.

   Ora se scurge, minutele trec...bezna ramane intr-o carapace
   Gandul la tine nu-mi mai da pace...
   Inca nu ai spus "ai grija", inca te astept incoace
   Sa-ti spun noapte buna.

   Dar chiar si asa, noapte buna
   Oriunde ai fi...

15 ianuarie 2013

Fara el



Cu o floare prin geanta uitata,
Se plimba prin oras cu o privire crispata.
Inca il mai cauta si inca-l mai vrea,
Sufletul ii este strans intr-o curea.

Cat a trecut...nici nu mai stie.
Dar e cert, de cand a plecat
      nu se mai simte vie.
Nu mai stie sa zambeasca, sa iubeasca...
Nu mai stie cum sa traiasca

Fara el. Inima-i mai bate si acum
Gandindu-se la ei. Sa il uite? Nicidecum.
Cand inca mai simte atingerea lui
Si se cutremura: Ah, buzele lui...

Si peste tot il cauta cu privirea,
Nu se poate abtine, e mult prea dulce amintirea
Si prea amara in acelasi timp
Deja s-a scurs alt anotimp...

Fara el. Il vrea in fiecare clipa.
Tone de frig in fiinta-i se tot infiripa...
Si stie ca nu se mai poate. Dar spera.
Chiar daca cu intreaga lume dispera.

Pentru ca e fara el.

9 decembrie 2011

In cautarea unor raspunsuri...

  


  Cum se nasc ideile?  Asta e o intrebare proasta. Probabil ca ne vin pur si simplu, fara sa ne gandim la subiectul din care face parte ideea respectiva, sau poate din contra, ne sufoca anumite situatii din viata noastra sau noi le sufocam gandindu-ne la ele, iar in acest fel dau iama in capul nostru o sumedenie de idei care de care mai ciudate, mai interesante, mai nebune. Daca ma gandesc mai bine, e atat de perfect ca gandurile noastre nu se pot auzi, din simplul motiv ca ar fi nu o monotonie, cum cred unii, ci un adevarat haos.

   Cum se nasc sentimentele ? In special cele de dragoste. A fi indragostit e sinonim cu a avea nevoie de dragoste si afectiune. Avem sentimentul cautarii afectiunii si a dragostei atunci cand simtim niste goluri in suflet, in minte si involuntar, simtim nevoia sa umplem acele goluri cu ceea ce crede fiecare ca ii lipseste. Asadar, iubirea se naste in urma unor goluri, atunci cand cautam ideea de a fi indragostiti de cineva, ideea de a ne petrece timpul cu acea persoana, sa ne zambim fara sa intelegem de ce, sa ne imbratisam strans, sa ne soptim ceea ce am vrea noi sa auzim. Iata, s-a nascut ideea de a fi indragostit, apoi nu mai e deloc greu sa ne indragostim propriu-zis. Si da, oamenii cu goluri si disperare de a le umple se atrag ca doi magneti, privirile lor se lovesc una de cealalta ca valurile de stancile marii, creand un adevarat tsunami. Vor si au nevoie sa fie aproape unul de celalalt pentru a-si satisface nevoia, chiar daca nu isi dau seama ce vor sa faca, ce cauta.

  Suntem egoisti pana si in dragoste. Ne gandim numai la noi, la cum sa ne simtim cat mai fericiti si mai putin ingrijorati in ceea ce ne priveste, si facem asta intr-un mod ciudat, dar care probabil ca face parte din firea noastra. Il vedem pe celalalt atat de perfect, cel putin perfect pentru noi, ne place totul la el, si nu ne opreste nimic sa ii spunem si aratam acest lucru. De fapt, facand asta, ne asteptam la acelasi lucru. Si probabil ca de asta avem nevoie….

   Dar oamenii cum, cand se nasc ? Ma intreb pentru ca nu ne nastem oameni, cel putin nu la sensul la care ma refer eu. Ne nastem  oameni doar din punct de vedere biologic, iar oameni devenim pe parcursul vietii. Si e un drum destul de lung. Ce ironic, nu avem nevoie decat de educatie. Dar aici iarasi intampinam o problema. In ce moment putem spune ca educatia a facut din noi oameni, omul care ar trebui sa fim, care ne dorim sa fim, si mai ales, de care avem nevoie sa devenim ? As vrea sa am raspunsul…