Se afișează postările cu eticheta 1 decembrie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1 decembrie. Afișați toate postările

1 decembrie 2013

Mizerabilii


     In fiecare zi ii vad. Chiar si atunci cand ploua, sau cand e ger. Stau in acelasi loc. Privirea le e aceeasi, pierduta in timpuri demult apuse, si care nu mai cauta sprijin, compatimire sau o vorba buna, nici macar un cuvant batjocoritor. Nu poti sa te apropii pentru ca un miros persistent de stricaciune te scoate din minti, te obliga sa pleci grabit cu capul plecat, fara sa mai apuci sa gandesti, mireasma lor e atat de dureroasa incat iti impietreste creierul. Chiar si asa, nu poti sa nu le arunci o privire. Ti se face mila, fara sa intelegi exact care este motivul, doar situatia actuala este pura consecinta a faptelor din trecut. Dar ceva te face sa inghiti in sec si poate sa iei la rand toate intrebarile existentiale care nu iti dadeau pace candva. De ce exista atata nedreptate in lume? Sau...de ce trebuie sa existe durere?
     Nasul le este rosu, habar n-ai daca de la bautura sau frig, iar mainile-s batatorite pe ambele fete. O baie n-au mai facut din preistorie, iar maciuca de sub caciula cu siguranta n-a mai vazut lumina zilei de mult. Barba au toti, haine au toti, cate o plasa cu lucruri au toti. Parca-s iesiti din canale. Usor, ai impresia ca esti in lumea Mizerabililor descrisa de Victor Hugo. Si totusi, vezi o tristete in ochii tuturor. Fiecare sta pe cate o banca, care ajunge sa fie totul: scaun, canapea, banca din parc, pat, iarba proaspata si izvor de vise. Chiar, oamenii astia mai au speranta? Locuinta lor e in fata liceului de muzica, de unde aud in fiecare zi glasul dorintelor care vor sa devina mari. Hmm, paradoxal.
     Habar n-ai ce vorbesc intre ei, nu intelegi nimic. Nu stii ce vor sa-ti spuna, pentru ca nu mai stai sa asculti, pleci stupefiat. Ciudatenie, de parca ar fi niste extraterestrii, fugi de ei mai rau ca de cei care te abordeaza pe strada sa iti vanda detergent la pret redus. Oare n-au avut familie, sotie, copii...o locuinta?  Un caine si o biblioteca? Ceva s-a intamplat, si nu poate fi doar alcoolul, citesti in privirile lor groaza si durere, desi la prima vedere nu citesti nimic. Unul incerca sa prinda un post de radio la nu stiu ce aparat de pe vremea bunicului, si se mandrea nevoie mare, altul manca fara chef un covrig cumparat din banii unuia caruia poate i s-a facut mila, iar altlul era la pamant si nu dadea semne ca ar vrea sa se ridice. Toata lumea trecea pe langa ei de parca ar fi fost invizibili. Nimeni nu da doi bani pe cel care doarme iernile pe o banca si se acopera cu zapada, care are toate sansele sa fie gasit inghetat. Nu conteaza, doar au si cei de la medicina nevoie de alte cadavre pe care se le studieze. Nu putem decat sa spunem cu un oftat ca asta-i viata, si sa mergem mai departe!

  E 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei. Pentru multi nu inseamna nimic. E doar o zi de duminica in care dormi, citesti, iesi in oras si lenevesti, sau o alta zi careia i-ai supravietuit.