14 septembrie 2014

Remember


      Au învățat să iubească pe când soarele le mai înnegrea pielea și le oferea apusuri de a căror măreție se simțeau înfricoșați. Pe când nisipul mai putea să fie călcat de tălpile goale și marea primea să rămână cortina lor. Lui îi plăcea să o privească pe furiș, să-i observe orice gest grațios sau stângaci, îi dădea de înțeles că nu s-ar putea simți mai îndrăgostit de micile ei momente. Ea nu se gândea la nimic, pentru că așa a învățat că este mai bine, să nu fie logică, ci să se lase condusă de spiritul neînfricat al valului. Vârsta inocenței. Mâncau în pat și se uitau la filme în fiecare după-amiază, discutau pe seama lor și nu de puține ori au ajuns să se contrazică atât de puternic, încât au jurat amândoi că o să fie sfârșitul. Se împăcau la fel de repede precum începea cearta, dar contrazicerile nu se opreau.
     Ei îi plăceau serile în care, după ce se jucau în mare, mergeau la o terasă unde se cânta muzică latină și dansau. Cu părul și cu hainele ude, dar așa erau ei, făceau exact ceea ce simțeau.La început dansau sfios, însă, pe măsură ce li se usca părul și își șopteau fel și fel de cuvinte, corpurile lor se unduiau lin pe notele muzicii și veselia locului. El o numea prințesă în italiană, mai ales în momentele în care o învârtea și îi mirosea părul îmbibat de nisip. Dansul acesta din fiecare seară era preludiul pentru momentele din noapte în care făceau dragoste cu nesaț și nepăsare pentru ziua de mâine. Se sărutau lung și își simțeau fiecare cută a trupurilor, până ajungeau să se contopească. Uneori, își așeza capul pe abdomenul ei, mângâindu-i alunița de pe sân și îi spunea prințesă. Vocea lui în acele momente îi părea pură poezie.
     Deși s-au iubit câteva zile la rând, nu au vorbit niciodată despre eventuale planuri de viitor, tocmai pentru ca acest subiect le-ar fi putut strica cheful de viață și de cunoaștere. În schimb, au permis să le curgă gânduri despre existență și moarte, să-și vorbească despre frici și idealuri. Acum, fiecare este undeva, iar zambetele continuă să apară când își amintesc de tălpile goale prin nisip și de cum totul s-a desfășurat atât de natural.   Principessa

3 septembrie 2014

Când nu știi ce să faci...


Când nu știi ce să faci,
așteaptă!
Numai în felul acesta 
poți să auzi acuratețea
bătăilor inimii. Ascultă-le!
Fii răbdător și așteaptă
să pice zăpada de pe tine,
fulg cu fulg
rând cu rând
și gând peste gând.
Ia aminte la frunza care,
în plină iarnă, 
nădăjduiește cuminte
ca stropii de nea să se 
transforme în apă limpede.
Nu am putea sa fim
la fel?
Asemănători măcar?

Când nu știi ce sa faci,
așteaptă!