31 ianuarie 2013

Reverie

 

   Intra silentios
   in capul meu
   astfel incat sa
   nu ma trezesc din reverie...
   Si plimba-te
   printre ganduri,
   care sunt in sfarsit
   ordonate rand cu rand,
   gand cu gand,
   clipa cu clipa
   intr-o ordine pustie,
   tare ca piatra
   cea mai tare.
   Sa nu cumva
   sa ma trezesti...
   Pentru ca daca
   ai face asta, ne-am
   privi in ochi si
   ne-am trezi cu adevarat,
   iar tu ai pleca brusc,
   iar capul meu
   va redeveni un haos
   si iarasi voi fi
   nevoita sa reiau totul
   de la inceput.








27 ianuarie 2013

Un virus numit timp

 
   Timpul are doua taisuri. Odata cu trecerea lui devenim mai experimentati, mai intelepti, dar imbatranim. Timpul vindeca ranile, dar odata cu acestea "se usuca" si amintirea momentelor de neuitat. Nu le uitam, nu despre asta e vorba , dar nu mai inseamna nimic pentru noi, nu ne ma ating cum au facut-o. As avea sa mai pot avea fluturi in stomac cum aveam candva, nu mai stiu cum e. Era bine, dar in acelasi timp aveam o senzatie de neputinta. Timpul mi-a luat fluturii. Ii mai vreau, dar nu mai sunt si nu stiu ce sa fac ca sa-i mai am o zi sau doua. I-am avut multe zile si nici nu am observat disparitia lor. Nu mai stiu cand au plecat. Abia dupa un timp ceva lipsea. Erau ei, pe care i-am cautat, dar nu i-am mai gasit.
   Ii mai caut uneori, dar zilele astea m-am oprit. Pentru ca mi-am dat seama ca suntem neputinciosi in fata lor. Ei m-au parasit si tot ei ma vor cauta din nou. Ii astept iar.
 
   Timpul mi-a facut ceva, mi-a spalat creierul; pentru ca am renuntat la ceea ce imi placea sa fac cel mai mult. Sa imi fac in fata casei un ghetus si sa stam pana tarziu in noapte la lumina zapezii, sa ne imaginam ca suntem la un concurs de patinaj artistic. Acum...am grija sa nu alunec. Am uitat cum eram candva.
   Si muzica...dansam si ne visam undeva pe o scena. Visam la o chitara, o doream din suflet, improvizam una din pusca de jucarie a fratelui meu. Cand am avut chitara, deja imi disparuse acel entuziasm pe care l-am avut mai demult. S-a mai pastrat o firimitura, dar se pare ca nu a fost indeajuns. Unele lucruri trebuie facute la timp. Acum, chitara e prafuita, iar eu stau si ma uit la ea, intrebandu-ma oare de ce tot aman... cand visam la asta.
   Nimic nu e pe gratis, primim ceva, dar neaparat dam altceva la schimb, fie ca o facem in mod constient sau nu. Uneori ne dam seama ca am pierdut ceva abia peste ani. Sau poate chiar deloc.
   Cand eram mica, puteam sa privesc toti oamenii in ochi, absolut toti. Si nu ma gandeam de doua ori inainte sa spun un lucru. Eram atat de curajoasa, credeam ca nu voi muri vreodata, pentru ca in mintea mea oamenii care nu vor sa moara nu mor pur si simplu.

   Stiu ca suntem intr-o continua schimbare, dar de ce pierdem ce era mai placut? Acum de ce nu mai e asa? Cum a spus cineva odata, cred ca m-am imbolnavit. Cresterea asta in lungime si latime, machiajul, sutienul, tocurile, serviciul, seriozitatea si...supa de legume (copiii urasc legumele). E o boala. Undeva, intr-un anumit punct ne imbolnavim. De aceea murim, pentru ca incepem sa suferim de cea mai necrutatoare boala. Nu stiu niciun medicament, poate nici nu este.

Intrebarea e cum sa facem sa evitam aceasta boala?








26 ianuarie 2013

Follow the star



  Ziua in care m-am nascut a ramas intiparita undeva pe un colt al unei stele indepartate. Nimeni nu va vedea vreodata acest semn-omagiu creat pentru un nou om. Nimeni nu stie cum arata, unde anume se afla si de ce...de fapt, nimeni nu stie de existenta lui. Daca ar afla cineva, nu ar fi interesat, pentru ca primul gand ar fi daca nu are si el un minuscul punct care sa fie numai si numai pentru el. Nimeni nu e interesat de nimeni, fiecare e interesant de el insusi.
   Si totusi, poate si numai pentru o clipa, ziua in care m-am nascut a fost cea mai importanta si cea mai superba pentru un om. Poate mai mult de o clipa, poate cateva ore sau zile. Pana s-au obisnuit cu mine. Si sigur, pe masura ce a trecut timpul, s-au uitat multe, pentru ca au venit altele, care, la randul lor, au devenit cele mai importante. Desi traim o rutina zilnica, "multe ne trec pe dinainte". Au fost atatea momente pe care le-am vazut si simtit ca cele mai frumoase, incat de fiecare data cand ne-am bucurat de cate unul, am crezut ca nu va putea fi vreodata egalat. Dar a venit altul, iar noi am uitat de cel din urma. Si tot asa, e un adevarat ciclu.

24 ianuarie 2013

Eu



   Cine ma poate invata
   cum sa ma-nalt usor?
   fara sa mai cobor si neaparat
                  fara sa mor.

  Cine ma poate invata
  cum ar fi sa iubesc?
  fara sa-mi fie dor, ci doar
       sa simt cum cresc

  Cine ma poate invata
  cum sa zambesc oricand?
  de la orice soapta, vorba
         de la orice gand.

  Cine ma poate invata
  cum s-accept c-o sa mor?
  as vrea sa vad moartea ca pe un somn,
             ca pe un zbor.

 Of...dar cine ma poate invata
 sa pot uita?


 Numai tu...
 Esti centrul universului tau,
 esti alinarea ta.
 Tu, tu esti hrana ta...si nu zau !
 Te uiti la tine?
 Vezi ce vad si eu?
 Bucati si parti fine
 care vor fi mereu?

 Nu cauta ajutor in alta parte
 pentru ca raspunsul e in tine.
 Chiar de-ar fi sa recitesti aceiasi carte,
 fa-o, pentru ca va tine.

 Intr-o buna zi ai sa vezi
 ca te vei cunoaste pe deplin.
 Trebuie doar sa crezi....
 Incearca ! si prin asta o sa scapi de un declin.


















23 ianuarie 2013

Primul sarut




   Un fir de martipan langa a ta ceasca de cafea tare
   Intr-o cana rosie, pentru un strop de culoare,
   Din cand in cand, niste priviri accidentale...
   Sa imi spui : "esti mai dulce ca acea pasta de migdale" !

   Iar forma mea de multumesc ar fi roseata de pe fata mea
   Care ar fi de-ajuns, asa s-ar cunoaste profunzimea
   Tu ai vedea...

   Si printre ore de complicitate, si peste ore de tigari
   Desigur, de copii ce suntem...mai merg si
                        ore de aberari.

   Uimita sa fiu cand scrii pe servetelul din fata mea "sarut"

   Cu un semn al intrebarii dupa, nu unul mohorat.
    Iar in secunda urmatoare, sa strig un da mare si tare,
    Sa ne sarutam, si da...stiam ca e o salvare
    Pentru tine, pentru noi, soare !
 

22 ianuarie 2013

Daca ma imblanzesti...



  "Dar, daca ma imblanzesti, viata mea va fi insorita. Voi cunoaste un zgomot de pasi care va fi diferit de toate celalalte zgomote. Ceilalti pasi ma fac sa ma var sub pamant. Al tau ma va chema afara din vizuina, ca o muzica. Si apoi, uite ! Vezi acolo lanurile de grau? Eu nu mananc paine. Graul pentru mine e nefolositor. Lanurile de grau nu-mi animtesc de nimic. Si asta e foarte trist ! Dar parul tau are culoarea aurului. Va fi minunat pentru mine atunci cand ma vei imblanzi ! Graul, care e auriu, imi va aminti de tine. Si-mi va placea fosnetul lanurilor de grau in vant..."


Le petit prince, Antoine de Saint-Exupery

19 ianuarie 2013

Good night moon



  "Te sarut intr-o zi", numai asta-mi rasuna-n cap
    Si oricat as vrea, nu reusesc sa scap
    De a ta privire care mi-a pus capac. Devine handicap.

   Ma rasucesc in pat, tot cu gandul la tine.
   Strang la piept pernele, in pumni cearseaful...
                                               stiu ca nu tine
   Inchid ochii, iar esti langa mine.
   Mi-e clar, imi este dor de tine.

   Ora se scurge, minutele trec...bezna ramane intr-o carapace
   Gandul la tine nu-mi mai da pace...
   Inca nu ai spus "ai grija", inca te astept incoace
   Sa-ti spun noapte buna.

   Dar chiar si asa, noapte buna
   Oriunde ai fi...

17 ianuarie 2013

Cunosc oameni




    Cunosc mai multe feluri de oameni, asta dupa marunte lucruri, dar care sunt importante si ele. Eu dupa acestea i-am observat...
    Cunosc oameni care renunta usor, la prima problema pe care o intampina, fara sa mai stea sa se gandeasca ca nu e sfarsitul. Dar cunosc si oameni care nu renunta orice ar fi, cautand mereu o solutie, o cale, chiar si atunci cand aceasta nu mai exista.
   Cunosc oameni care nu se pun decat pe ei in primul plan, si care recunosc acest lucru. Cunosc oameni care se gandesc, in primul rand, la binele celui drag. Cat de mult ii admir pe cei din urma...
   Cunosc oameni care, doar pentru ca au incredere in ei si in fortele proprii si care, chiar daca nu detin calitati deosebite,  "ajung unde isi doresc". Dar stiu si oameni minunati, inteligenti, perseverenti, constiinciosi. frumosi...dar care nu se vad atat de formidabili precum sunt. Numai ca sunt lipsiti de indrazneala, sfiosi in ceea ce ii priveste.
   Cunosc oameni care se indragostesc repede si le trece foarte greu, dar ii mai stiu si pe cei care se indragostesc, dar iubesc numai daca se merita. Altfel, renunta la tot si accepta ca dragostea sa mocneasca in ei pana se stinge.
   Cunosc oameni care sunt pedanti in aspectul fizic, in imbracaminte, in ingrijire corporala, dar sunt superficiali, limitati in gandire, "mici" in spiritualitate. Dar cunosc si oameni care arata si se imbraca simplu, dar sunt extrem de preocupati de aspectul sufletului, de tenul, de parul, greutatea mintii, finetea bunatatii.
   Cunosc oameni care nu au un scop anume in viata, ci doar traiesc de pe-o zi pe alta, muncind, obosind., in ziua urmatoare luand-o de la capat. Dar mai sunt oameni care, orice ar face, simt ca nu e destul sau nu reprezinta nimic pentru sensul vietii.
   Cunosc oameni carora le plac cainii si nu suporta pisicile. dar mai stiu oameni care adora pisicile pur si simplu.
  Cunosc oameni egoisti, dar care pot iubi foarte mult si foarte tare, pe masura egoismului lor.
  Cunosc oameni care au existat putin in viata mea si pe care stiu ca nu ii voi mai vedea, dar care au in loc in mine, care mi-au marcat existenta.
  Cunosc oameni care mor in fiecare zi fara sa-si dea seama. Stiu si oameni care se nasc in fiecare zi si sunt ca noi.
   Cunosc oameni care nu se tem de esecuri, indiferent daca obtin sau nu ceva pana la urma. Insa, sunt si oameni, care, de frica esecului, nu incearca nimic, in acest fel, ramanand pe loc.







16 ianuarie 2013

And I will try to fix myself



    Mi-e frig si astept vara cu caldurile ei toride, spunandu-mi ca le prefer in locul iernii, in locul zapezii si a gerului. . Nici trezitul de dimineata nu e atat de groaznic vara. Si cand e vara mult dorita si asteptata, simt ca aerul a ramas undeva departe...poate a plecat impreuna cu iarna. Ajung sa ma feresc si de patul care pare un adevarat cuptor, atat de cald parca-mi este. Vreau sa dorm pe jos si tanjesc dupa un strop de racoare. Primavara nu mai e. Nici toamna. Nu mai stiu...
   Si mi-e dor de iarna...


   Imi las parul sa creasca cat mai mult, il vreau cat mai lung. Dar incepe sa ma plictiseasca si imi doresc o schimbare, in urma careia sa-mi fie mult mai usor sa-mi aranjez parul. Ma tund scurt...sau destul de scurt. Din acel moment astept cu nerabdare sa-mi creasca parul iar, sa ajunga din nou la lungimea de dinainte.

    In fiecare an se intampla la fel !
 
   Si asa suntem multi, nu e vorba numai de lucrurile astea oarecum marunte. Ideal ar fi sa gasim un echilibru sau pur si simplu sa fim multumiti.

15 ianuarie 2013

Fara el



Cu o floare prin geanta uitata,
Se plimba prin oras cu o privire crispata.
Inca il mai cauta si inca-l mai vrea,
Sufletul ii este strans intr-o curea.

Cat a trecut...nici nu mai stie.
Dar e cert, de cand a plecat
      nu se mai simte vie.
Nu mai stie sa zambeasca, sa iubeasca...
Nu mai stie cum sa traiasca

Fara el. Inima-i mai bate si acum
Gandindu-se la ei. Sa il uite? Nicidecum.
Cand inca mai simte atingerea lui
Si se cutremura: Ah, buzele lui...

Si peste tot il cauta cu privirea,
Nu se poate abtine, e mult prea dulce amintirea
Si prea amara in acelasi timp
Deja s-a scurs alt anotimp...

Fara el. Il vrea in fiecare clipa.
Tone de frig in fiinta-i se tot infiripa...
Si stie ca nu se mai poate. Dar spera.
Chiar daca cu intreaga lume dispera.

Pentru ca e fara el.

13 ianuarie 2013

One of the few



L-am vazut trecand pe langa mine,
Cu pleata in vant, cu miscari sublime.
M-am uitat la el intens s-am zambit,
Posibil ca si Cupidon sa ma fi lovit...

Dar el trecea, trecea, mergea, mergea,
Cu siguranta se gandea la ceva...
Pentru c-avea un aer de visator,
Inima mea nu l-a ales aleator.

Dar nu m-a vazut si nu s-a uitat la mine.
Si ce pacat, stiam ca zambetul meu ii apartine,
De privirea lui as fi avut nevoie...
Te rog, priveste-ma...ai cea mai mare voie!

Dar a trecut, era deja departe,
In acel moment simteam ca un univers ne desparte.
As fi avut nevoie...sa stiu
Daca e El. Sa ma pot simti un om viu.

Mersul lui era perfect, usor si drept...
Oare de ce mi-a gonit inima din piept?
Statea in gat si inghiteam in sec,
Mai bine nu-l vedeam, numai ca sa nu
              ma mai confrunt cu un esec.

Inca mai am impresia ca-l vad uneori,
E doar o iluzie insa, dintr-o mie de culori.
Se intampla asa pentru ca-l astept mereu
Si il caut in fiecare ochi cu pleata,
in fecare barbat visator. Il caut.

Pana la urma sunt doar eu.