20 iulie 2011

Necuvintele



  Rar se intampla sa ma impresioneze o poezie atat de tare cum a facut-o Necuvintele, a lui Nichita Stanescu. Citeste si simte!

Necuvintele

El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti.
El a intins spre mine o ramura ca un brat
Eu am intins spre el bratul ca o ramura.
El si-a inclinat spre mine trunchiul
ca un mar.
Eu am inclinat spre el umarul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand
ca sangele.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am ramas un pom singur.
El
un om singur.
 
Nichita Stanescu